Acasă Cursuri NVQ Educatie: Echivalare studii in UK | Calificari NVQ

Educatie: Echivalare studii in UK | Calificari NVQ

143
0
DISTRIBUIȚI

Tipuri de calificari din Romania care pot fi echivalate cu nivelurile NVQ in UK

NVQ inseamna National Vocational Qualification si este o calificare vocationala care certifica aptitudinile si competentele profesionale dobandite de o persoana intr-un anumit domeniu, dupa absolvirea unui curs de calificare (mecanic auto, tamplar, bucatar etc). Certificatele NVQs sunt calificari la locul de munca, bazate pe standarde nationale ocupationale prestabilite. Cursurile pot fi urmate de toate persoanele, indiferent de pregatirea profesionala sau academica anterioara.

Competentele profesionale sunt evaluate de obicei la locul de munca/practica. Din 2010, odata cu introducerea noului Cadru National al Calificarilor in Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord (QCF), toate calificarile trebuie sa se supuna noilor criterii si standarde educationale stabilite de guvern.
Practic, de la aceasta data toate noile NVQs sunt acreditate conform nivelurilor QCF (Qualifications and Credit Framework), care variaza de la Nivelul I (Entry level) pana la Nivelul 8. In Scotia, aceste calificari se numesc SVQ (Scottish Vocational Qualifications) si sunt echivalente cu National Vocational Qualifications (NVQs).

Acesta este un aspect foarte important, deoarece nu toate calificarile din Romania pot fi raportate la NVQ. Pot fi echivalate cu unul din nivelurile NVQ urmatoarele calificari:

Certificat de Calificare, Atestat / Atestat Profesional, Certificat de Competente Profesionale, Certificat de Calificare Profesionala (eliberate de liceele de profil tehnologic / vocational / pedagogic);

Atestat de Competente Profesionale, eliberat de scolile profesionale;

Certificat de Calificare Profesionala (nivel 1, 2 sau 3) eliberat de furnizorii de calificari profesionale acreditati de Ministerul Educatiei;

Certificat de Absolvire a Scolii de Arte si Meserii;
Diploma de Absolvire a Şcolii de Ucenici;
Certificatele de Absolvire a unor cursuri de calificare (sau specializare) eliberate de furnizori de pregatire profesionala acreditati de Ministerul Educatiei. Unele ocupatii nu pot fi echivalate in raport cu NVQ.

Certificatele de absolvire a cursurilor de formare profesionala sunt insotite de un certificat aditional, denumit Supliment Descriptiv al Certificatului sau Supliment Europass la Certificatul Profesional. Documentul descrie cunostintele si competentele dobandite de absolventi. In plus, contine informatii legate de nivelul calificarii in sistemul national de educatie, facandu-l mai usor de inteles, in special pentru angajatorii sau institutiile de invatamant din alte tari.

Sursa: rprs.ro